Confidenţialitate

Fed Cup: Simona Halep, în echipa pentru întîlnirea cu Elveția

Este oficial – Simona Halep va juca pentru România în întîlnirea de Fed Cup împotriva Elveției. Căpitanul nejucător Florin Segarceanu va avea la dispoziție cele mai bune jucătoare române ale momentului – alături de lidera WTA, au mai fost convocate Sorana Cîrstea, Irina Begu și Mihaela Buzărnescu.

Tricolorele joacă pentru a reveni în elita Cupei Federațiilor iar Segarceanu vrea ca Halep și colegele ei să aibă cît mai mult timp la dispoziție pentru a se obișnui cu terenul pe zgură din Polivalenta din Cluj. Atît el, cît și antrenoarea Alina Tecșor subliniază importanța susținerii din partea publicului și speră ca sala să fie plină.

Echipa Elveției va veni la Cluj cu Timea Bacsinszky, locul 48 mondial, dar fără Belinda Bencic, care este accidentată. Au mai fost convocate Viktorija Golubic și Jil Teichmann.

Meciurile din playoff-ul Grupei Mondiale se vor disputa la 21 și 22 aprilie.