FCSB i-a transferat pe atacanţii Andrei Burlacu şi Ivan Mamut de la Universitatea Craiova, iar în schimbul lor l-a cedat pe mijlocaşul Ionuţ Vînă, a anunţat clubul bucureştean.
”Sunt foarte fericit că am ajuns la acest club mare, care se luptă mereu pentru titlu. Sper să contribui la atingerea obiectivelor clubului şi să înscriu cât mai multe goluri. Voi face totul pentru a demonstra că pot oferi mai mult decât s-a văzut în jocul meu până acum. Voi munci la fiecare antrenament şi la fiecare meci cu acest gând în minte”, a declarat Ivan Mamut.
La rândul său, Andrei Burlacu a spus: ”Sunt bucuros să revin în prim-planul fotbalului românesc. Este şansa pe care o aşteptam şi voi face totul pentru a răsplăti încrederea primită. Sunt conştient că am mult de muncă pentru a ajunge din nou la nivel înalt. Îmi voi aştepta şansa şi sper să demonstrez că pot ajuta echipa”.
În altă ordine de idei, Cristian Dumitru a fost împrumutat la FC Argeş până la finalul sezonului 2021-2022.
Andrei Burlacu este un atacant născut la 12 ianuarie 1997, în Botoşani. A început fotbalul la FC Botoşani, iar în 2014 a ajuns la Universitatea Craiova, echipă care l-a împrumutat la ACSM Politehnica Iaşi, Concordia Chiajna sau FC Chindia Târgovişte. Pentru Universitatea a adunat 54 de meciuri, 8 pase de gol şi 6 goluri, trecându-şi în palmares şi Cupa României în 2018.
Ivan Mamut este un atacant născut la 30 aprilie 1997, în Split (Croaţia). A început fotbalul la RNK Split, de unde a ajuns, la 15 ani, la Hajduk Split. A mai evoluat pentru NK Hrvace, Primorac 1929, Inter Zapresic sau NK Sesvete. A ajuns la Universitatea Craiova în octombrie 2020, reuşind să înscrie trei goluri pentru olteni în 26 de partide oficiale. Are în palmares Cupa României, obţinută în vara lui 2021 cu Universitatea.
Mijlocaşul Ionuţ Vînă a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe o perioadă de 4 ani.