Confidenţialitate

FCSB a câștigat ultimul amical din Spania

Vicecampioana României, FCSB a învins-o cu 2-0 pe NK Osijek, din Croația, în ultima partidă de pregătire în cantonamentul de la Marbella.

Golurile au fost marcate de Florin Tănase, în minutul 10 și Teixeira, în minutul 53. Adversarii au ratat un penalty în minutul 74, când portarul “roș-albaștrilor”, Florin Niță a apărat șutul lui Bockaj.

Antrenorul Nicolae Dică a făcut 10 schimbări, rulând aproape tot lotul avut la dispoziție.

Tot în Spania, FCSB i-a învins cu 3-1 pe chinezii de la Jiangsu Suning și a pierdut cu 2-3 contra lui Admira Wacker din Austria.

Deasemenea, în stagiul de pregătire din Antalya, a cedat cu 1-2 în fața ucrainenilor de la Olimpik Donețk.

La reluarea Ligii 1, FCSB joacă sâmbătă, în etapa a 23-a, în deplasare la Gaz Metan Mediaș.