FC Viitorul a făcut scor în al doilea amical disputat în stagiul de pregătire din Slovenia. Echipa lui Hagi a întîlnit o selecționată formată din jucători sloveni liberi de contract și s-a impus cu 6-0.
Dani Lopez și Cicâldău au reușit cîte o dublă iar alături de ei au mai punctat Vlad Morar și Roșu. Hagi a rulat tot lotul pe care l-a avut la dispoziție.
Viitorul va mai disputa joi un meci de pregătire, de la ora 19.00, în compania slovenilor de la Aluminij.