Patru meciuri de fotbal din Liga 1 și Liga a 2-a, precum și o partidă de tenis a Monicăi Niculescu sunt bănuite de aranjamente, conform unui raport a unei agenții de monitorizare din Belgia.
Analiza aparține agenției “FederBet” și a fost prezentată luni în fața Parlamentului European de un europarlamentar italian, Elly Schlein. Pe listă se află meciul dintre FC Viitorul și ASA Târgu Mureș, din faza play-off-ului Ligii 1 jucat a 2-a zi de Paște și câștigat de echipa lui Gică Hagi cu 6-1. Deasemenea, este idicata o partidă de dublu disputată de Monica Niculescu alături de nemțoaică Anna-Lena Friedsam în turneul chinez de la Guangzhou.
Sistemul de detectare se bazează însă pe un algoritm ce calculează cotele de pe piața pariurilor și sistemul nu poate produce dovezi clare, care să fie luate în seamă de instanțele sportive și civile, cum ar fi mărturii ale sportivilor sau ale altor altor persoane implicate direct în competițiile sportive.
În plus, reputația “FederBet” a fost contestată în ultimii ani de ligile din Anglia sau Portugalia, iar câteva cluburi chiar au amenințat firma belgiană cu acțiuni în instanță pentru defăimare.