Confidenţialitate

FC Viitorul a transferat un fundaş olandez

Gică Hagi reconfirmă intenţia de a nu renunţa la lupta pentru păstrarea titlului de campion cu FC Viitorul – a cumpărat luni un tânăr fotbalist din Olanda.

Bradley De Nooijer a parafat un contract pe două sezoane cu gruparea constănţeană.

Acesta are 19 ani, evoluează pe postul de fundaş central sau în stânga defensivei, iar până acum a jucat în liga a 2-a olandeză, la FC Dordrecht. Echipa este antrenată de tatăl lui, iar în ultimul sezon Bradley De Nooijer a avut 37 de apariţii.

A mai evoluat ca junior şi la Sparta Rotterdam şi are şi o selecţie în naţionalele de tineret ale Olandei.

FC Viitorul a început foarte slab sezonul în Liga 1 după ce a vândut majoritatea jucătorilor valoroşi, iar acum este pe locul al 9-lea cu doar 8 puncte din 8 etape.