Dinamo a învins-o cu 1-0 în deplasare pe FC Botoșani, în restanța din a 2-a etapă a play-out-ului Ligii 1.
Golul a fost marcat în minutul 82 de Robert Moldoveanu, iar echipa bucureșteană antrenată de Florin Bratu a jucat în 10 din minutul 51, când Diogo Salomao a primit direct cartonaș roșu, pentru un fault dur.
În sezonul regulat, FC Botoșani a câștigat cu 1-0 pe terenul lui Dinamo și în retur a fost egal, 0-0.
Moldovenii sunt pe locul al 2-lea în play-out, cu 22 de puncte, iar Dinamo este lidera acestei faze, cu 26 de puncte.