Confidenţialitate

FC Barcelona este campioana Spaniei

Așa cum era de așteptat, gruparea catalană și-a apărat avansul pe care îl avea față de marea rivală Real Madrid – a câștigat în ultima etapă cu 2-0 pe terenul codașei Granada. Luis Suarez a reușit o nouă dublă în prima repriză și a terminat sezonul cu 40 de goluri în 36 de etape fiind noua ”Gheată de Aur” a Europei. Doar în ultimele 5 etape, atacantul uruguayan a înscris de 14 ori. El a mai marcat pentru Barcelona  de 5 ori în Cupa Spaniei, de  8 ori în Liga Campionilor, de 5 ori la Campionatul Mondial al Cluburilor și o dată în Supercupa Europei.  În total, Luis Suarez a înscris așadar 59 de goluri în toate competițiile.FC Barcelona cucerește al doilea titlu consecutiv în Primera Divison, al 24-lea din istoria clubului.

Tot în ultima etapă, Real Madrid s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Deportivo la Coruna, dar încheie la un punct în urma rivalilor catalani. Cristiano Ronaldo a reușit și el o dublă însă a totalizat ”doar” 35 de goluri în Primera, 5 mai puține decât Suarez.