Cu două zile înainte de alegerile prezidențiale de peste ocean FBI-ul anunță că nu a găsit nimic încriminant în noile e-mailuri ale lui Hillary Clinton și nu recomandă urmărirea penală. Anunțul a fost făcut de directorul Biroului Federal James Comey. Valul de incertitudine a umbrit campania candidatei democrate și a făcut-o să scadă în sondaje.
FBI-ul a notificat Congresul American cu privire la decizie printr-o scrisoare transmisă de șeful instituției. Chiar și așa, acesta a precizat că nu au fost schimbate concluziile prezentate în iulie, cu privire la modul cum și-a gestionat Hillary Clinton mesageria electronică pe când era secretar de Stat. Imediat după anunț, echipa de campanie a democraților a salutat decizia FBI.
Decizia FBI-ului de a alerta Congresul, luată la sfârșitul lunii trecute când au fost descoperite noi informații despre e-mail-urile fostei secretare de stat au redus simțitor avansul în sondaje pe care îl avea Hillary Clinton. Între timp, republicanul Donald Trump a aterizat în Minnesota la un miting, după anunțul FBI-ului. El nu a menţionat decizia FBI şi a continuat să insiste – fără vreo probă – că Hillary Clinton ar urma să fie anchetată în timpul eventualei ei preşedinţii.