O fată de 12 ani din orașul Galați a fost transportată la spital după ce a fost găsită căzută pe marginea drumului.
Medicii care au consultat-o au constatat că fata băuse foarte mult alcool și era în prag de comă alcoolică.
Surse din cadrul Spitalului de Pediatrie din Galați susțin că viața copilului nu a fost pusă în pericol.
După ce a primit tratament medical pentru astfel de situații, fata și-a revenit și a putut fi externată.
Din primele informații, mai mulți copii, printre care și victima de 12 ani, ar fi băut o sticlă cu vin, iar copilei i s-a făcut rău și a căzut pe trotuar.
Ea a fost găsită de o patrulă de poliție, care a cerut o ambulanță la fața locului.