Confidenţialitate

Fata afgană cu ochii verzi, care a devenit celebră după ce a fost fotografiată de National Geographic, s-a refugiat în Italia | AUDIO

Sharbat Gula, femeia afgană cu ochi verzi, devenită celebră după ce fotografia ei a fost publicată acum 35 de ani pe coperta revistei National Geographic, s-a refugiat în Italia. Autoritățile italiene au anunțat sosirea ei la Roma, după ce i-au organizat şi facilitat transferul în străinătate.

Guvernul italian a intervenit atunci când Sharbat Gula a cerut ajutor pentru a pleca din Afganistan, după revenirea talibanilor la putere în luna august. Sosirea ei în Italia face parte dintr-un program mai amplu de evacuare şi integrare a refugiaţilor afgani. În 1984, ea a fost fotografiată de fotograful american Steve McCurry, într-o tabără de refugiaţi de la graniţa cu Pakistanul.

Ochii ei uluitor de verzi au făcut-o cunoscută în lumea întreagă, dar identitatea i-a fost dezvăluită abia în 2002, când fotograful a revenit în regiune și a căutat-o. Analfabetă, mamă a patru copii, Sharbat Gula spune că a ajuns în Pakistan la patru sau cinci ani după invazia sovietică din 1979, la fel ca milioane de afgani care au fugit din calea războiului.

În 2016, autorităţile pakistaneze au arestat-o pentru falsificarea unei cărţi de identitate, un act la care a recurs din disperare. Trimisă înapoi în Afganistan, preşedintele de atunci, Ashraf Ghani, i-a promis că va putea trăi în siguranţă în ţara ei natală.

Acum, după ce au recucerit puterea, talibanii au spus că vor respecta drepturile femeilor în concordanţă cu legea islamică. Însa perioada 1996-2001, când s-au aflat la putere, femeile nu au avut voie să lucreze, trebuiau să umble acoperite, nu puteau ieși neînsoțite din casă și le-a fost interzis accesul la educație.

Sursa foto: Twitter / Agnès Pannier-Runacher

Citește și: DIICOT: 154 de persoane reținute într-o operațiune de destructurarea grupărilor de criminalitate organizată | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.