Aplicaţia Fast Order este gratuită şi disponibilă atât în Google Play cât şi în App Store. Fast Order detectează automat localul în care vă aflați şi se conectează la reţea, iar cu ajutorul unui QR Code unic, amplasat pe fiecare masă, chelnerul ştie exact ce trebuie să aducă şi unde. Cu ajutorul aplicației puteți să alegeți nu doar ce vreți să consumați, ci şi cum faceți plata, cash sau prin card bancar.
În prezent, aplicația este accesibilă în 100 de localuri și are aproape 10.000 de useri.
Povestea Fast Order a început în 2010 cu o idee a lui Lucian Cramba, care avea o cafenea în Alba Iulia unde s-a lovit de problema servirii eficiente a clienților în orele de vârf. El a reușit atunci să transforme o problemă într-o oportunitate pentru o nouă afacere care să-i ajute atât pe proprietarii localurilor, cât și pe clienții care nu vor să-și piardă timpul așteptând să le fie preluată comanda.
Pentru ca proiectul să devină realitate, i-au trebuit însă șase ani și mutarea în Cluj Napoca, unde Lucian i-a cooptat în proiect pe doi dintre prietenii săi: Alexandru Coman şi Andrei Sicoe, primul de profesie programator, iar al doilea director de vânzări.
”Un astfel de serviciu schimbă modul de interacţiune al clientului cu restaurantul şi îl ajută şi pe ospătar, îi face munca mai uşoară. Ospătarul ia comanda mergând direct la bar, ştie exact ce şi unde să aducă şi îl scuteşte de drumurile prin sală, iar aplicaţia le oferă informaţii despre preferinţele şi tendinţele de consum ale clienţilor”, explică Lucian Cramba.
Aplicaţia traduce automat comanda în engleză, astfel încât poate fi utilizată şi de un client străin care serveşte masa sau bea o cafea într-un local partener din România. De asemenea, poate fi inclus în aplicaţie şi bacşişul care poate fi lăsat chelnerului.