Confidenţialitate

Fanii fotbalului din Nigeria nu vor putea urmari meciurile de la Campionatul Mondial pe ecrane uriase

Guvernul nigerian a luat această decizie după ce a fost atenţionat de armată în legătură cu eventuale atacuri ale grupării Boko Haram, afliată rețelei teroriste Al-Qaida.

Astfel au fost închise toate centrele care au pregătit ecrane uriașe pentru vizionarea meciurilor de fotbal de la Campionatul Mondial din Brazilia.

Luna trecută, 3 persoane au murit într-o explozie în Nigeria, în timp ce urmăreau alături de sute de suporteri finala Ligii Campionilor dintre Real Madrid și Atletico Madrid.

Liderul grupării Boko Haram a apărut în mai multe înregistrări video în care spune că muzica şi fotbalul sunt pervesiuni venite din Occident, iar scopul lor este de a-i îndepărta pe musulmani de religie.