Confidenţialitate

Familia Patriciu: ‘Funeraliile vor avea loc intr-un cerc restrans’

Familia lui Dinu Patriciu a dat presei un comunicat în care confirmă decesul omului de afaceri.

‘Dinu Patriciu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi întreprinzători şi oameni de afaceri din România ultimilor 25 de ani, s-a stins din viaţă într-o clinică londoneză. La 3 august împlinise 64 de ani.

Dinu Patriciu a murit înconjurat de membrii familiei, în urma unei infecții pulmonare, pentru care fusese spitalizat în ultimile zile.

Funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc în cercul restrâns al familiei. Pe această cale, familia face un apel îndoliat la respectarea dorinței defunctului ca ultimul său drum să ocolească neînțelegerile, lipsa de decență și agresivitatea de care acesta a avut prea mult parte, în ultimii ani de viață și suferință.

Mulțumim pe această cale tuturor celor care l-au cunoscut, apreciat și respectat. Dumnezeu să-l ierte! Familia Patriciu’, a scris familia omului de afaceri.

Pe de altă parte, medicul și prietenul lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat pentru MEDIAFAX, că omul de afaceri a murit la Spitalul Royal Free din Londra, cel mai probabil din cauza unei infecţii după transplantul de ficat.

‘Dinu Patriciu a decedat într-un spital din Londra, cu o posibilă infecţie posttransplant, fiind exclusă orice culpă medicală. Dinu Patriciu a decedat în Spitalul Royal Free Hospital din Londra, unde mergea frecvent la control pentru monitorizarea stării de după transplant’, a spus profesorul dr. Mihai Voiculescu, prieten de peste 30 de ani cu omul de afaceri şi cel care de peste 20 de ani îl îngrijea pentru diverse probleme medicale.

Profesorul Voiculescu a precizat că problemele hepatice ale lui Dinu Patriciu au apărut în ultimii trei ani, timp în care au fost făcute mai multe investigaţii la Spitalul AKH din Viena, la Spitalul Niguarda din Milano, dar şi la Londra.

În decembrie 2012, Dinu Patriciu a fost supus unui transplant de ficat.