Tribunalul Bucureşti a aprobat, astăzi, falimentul companiei Astra Asigurări.
Judecătorii au admis cererea depusă în acest sens de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
ASF a retras, în august, autorizaţia de funcţionare a Astra Asigurări, plasând societatea în administrare specială.
Conform legii, falimentul unei societăţi de asigurare este hotărât de către o instanţă judecătorească.
Fondul de Garantare a Asiguraţilor a încheiat procesul de transfer al dosarelor de daună, al contractelor de asigurare şi al bazelor de date de la Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra SA, preluând, din octombrie, peste 57.000 de dosare de daună, inclusiv dosare de răscumpărare, şi peste 2.000.00 de contracte de asigurare în vigoare.