Confidenţialitate

Facebook și alte corporații restricționează deplăsările angajaților spre China

Mai multe zboruri spre statul asiatic au fost anulate, în condițiile în care din ce în ce mai multe state emit avertizări de călătorie sprea această țară, unde corona-virusul a dus deja la peste 100 de decese.

Facebook a devenit prima companie americană majoră care a anunțat, după avertismentul de călătorie emis de guvernul federal, că restricționează deplasările angajaților.

Compania le-a cerut angajaților să renunțe la orice călătorie care nu este absolut necesară către China continentală și le-a spus celor care au făcut deja deplasarea acolo să lucreze de acasă.

Și producătorul sud-coreean de aparatură electronică LG a impus un embargo complet asupra călătorii spre China și le-a recomandat angajaților ce călătoresc în interes de afaceri acolo să se întoarcă cât mai rapid posibil.

Producătorul auto japonez Honda a anunțat că le-a recomandat angajaților să evite China, în timp ce Nissan Motor a spus că plănuiește să-și evacueze staff-ul și familiile lor din Wuhan prin intermediul unui zbor pus la punct de către guvernul japonez.

Pe de altă parte, mai multe companii aeriene au anulat zboruri din și spre China, modificând de asemenea calendarele de zbor .