Facebook nu îi va despăgubi financiar pe cei 2,7 milioane de utilizatori europeni ale căror date au fost transferate necorespunzător firmei de consultanţă Cambridge Analytica.
Compania susține că nu au fost distribuite date despre conturi bancare, carduri de credit sau numere de cărți de identitate naționale.
Utilizatorii au oferit doar acces la profilul lor public și paginile la care au dat like.
În plus, dezvoltatorul aplicaţiei implicate în această scurgere de informaţii a vândut către Cambridge Analytica date ale utilizatorilor americani, nu ale utilizatorilor din UE, mai subliniază Facebook.
În cadrul unei întâlniri la Bruxelles cu europarlamentarii, Mark Zuckerberg și-a cerut scuze pentru greşelile comise de compania sa în contextul recentului scandal legat de folosirea datelor personale şi a dat asigurări că se angajează să facă schimbări în acest sens, în cadrul companiei.
Facebook a ajuns în centrul unui scandal după ce s-a aflat că datele personale a 87 de milioane de utilizatori au fost folosite în mod inadecvat de compania de consultanţă Cambridge Analytica.