Franța: Extrema dreaptă câștigă teren în Senat. Adunarea Naţională va forma un grup parlamentar | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Număr record de aleşi în Franța pentru extrema-dreaptă în Senat. Scrutinul a avut loc cu şapte luni înainte de alegerile prezidenţiale din Hexagon. În urma rezultatelor de la alegererile de ieri, partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen va putea constitui un grup parlamentar, ceea ce înseamnă un timp sporit pentru luări de cuvânt, resurse suplimentare şi un sprijin valoros pentru candidatura acesteia la Palatul Elysee.
Extrema dreaptă franceză a obţinut 15 locuri în camera superioară a parlamentului de la Paris şi astfel și-a mărit de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puţin de şapte luni înainte de alegerile prezidenţiale, comentează agenția France Presse.
Adunarea Naţională, partidul lui Marine Le Pen care avea deja trei senatori, a obținut încă nouă aleşi, iar aliaţii săi din Uniunea Dreptelor pentru Republică (UDR) au obţinut trei locuri, în cadrul acestui scrutin în care a fost reînnoite puţin peste jumătate dintre cele 348 de mandate ale acestei adunări.
„Pentru prima dată în istoria sa, Adunarea Naţională va constitui, împreună cu aliaţii săi, un grup în Senat”, a scris pe X preşedintele partidului, Jordan Bardella.
„Este o victorie istorică şi o etapă majoră care a fost depăşită”, s-a felicitat pe aceeaşi reţea socială Marine Le Pen, marea favorită în intenţiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, programat anul viitor, pe 18 aprilie.
Formațiunea sa devenise deja cel mai mare partid ca număr de deputaţi în Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului) în urma alegerilor legislative din 2024, având 119 aleşi (şi trei afiliaţi).






