Expoziţia O lume de poveste într-o zi de poveste, care cuprinde carte ilustrată şi reviste pentru copii, dar şi pentru părinţi, bunici şi străbunici nostalgici, se deschide miercuri, de la ora 10.00, în Cupola de sticlă a Bibliotecii Academiei Române.
Selecţia celor peste 200 de exponate din patrimoniul instituţiei este menită să evoce universul copilăriei din zilele noastre, cu cărţi şi jucării sofisticate, în format 3 D, sonore, interactive, cu baterii şi butoane, dar şi să facă o scurtă incursiune în publicistica pentru copii din ţara noastră şi din lume, potrivit unui comunicat.
‘Colosseumul şi castele medievale în format 3D, dragoni şi cai de foc, cavaleri gata de luptă şi prinţese ce îşi rostesc povestea la o atingere de buton, cărţi cântătoare, spioni şi vrăjitori, personajele desenelor animate şi ale poveştilor de la televizor sau spuse de părinţi şi bunici, precum Nemo, Dumbo, Cei trei purceluşi, Bambi, Winnie, Frumoasa şi bestia sau Cenuşăreasa.
Vizitatorii pot descoperi Atlasul hărţilor Europei din perioada 1520-2001 sau Enciclopedia păsărilor din America, realizată în anii 1850 de John James Andulon.
Nu lipsesc revistele şi cărţile ce au încântat copilăria multor generaţii, anume celebrul Piff, Fram ursul polar al lui Cezar Perescu, motanul Arpagic al Anei Blandiana, pinguinul Apolodor din Labrador imaginat de Gellu Naum sau Arici Pogonici.
Expoziţia va rămâne deschisă până vineri, 26 mai.