Confidenţialitate

Explozie puternică la una dintre intrările în aeroportul din Kabul

UPDATE

Primii răniți au îinceput să ajungă la spital, imaginile de la fațta locului arată ambulanțe care vin una după alta.
Atacul sinucigaș ar fi avut loc chiar la intrarea lângă care staționau în ultimele zile trupe britanice. Abbey Gate este una dintre cele 3 intrări care fuseseră închise în urma avertismentului că oricind poate avea loc un atentat terorist.

O sursă militară britanică a confirmat că au fost de fapt două deflagrații – cea de-a doua lângă Hotelul Baron Hotel, folosit în special de străini.

Reprezentantul Franței în Afganistan a cerut celor aflați pe aeroport să se îndeparteze de porți pentru că este posibil să mai aiba loc explozii.

Mai devreme, câteva focuri de armă au fost trase înspre un avion militar italian C130 care decola de la Kabul. Avionul, în care se găseau circa 100 de civili afgani, nu a fost avariat.

Forţele afgane ar fi tras în aer pentru a dispersa mulţimile din apropierea aeroportului.

Belgia şi-a încheiat deja operaţiunile de evacuare, scoţând din Afganistan peste 1.400 de persoane în ultima săptămână.
Premierul Alexander De Croo a declarat că situaţia deja “haotică şi periculoasă” de pe teren “s-a deteriorat grav în decurs de o zi”.

Știrea inițială

O explozie puternică a avut loc joi, 26 august, la una dintre intrările în aeroportul din Kabul. Se pare că numeroase persoane au fost rănite în urma unui atac sinucigaș.

Atacul nu a fost revendicat și a fost confirmat de Pentagon, potrivit CNBC.

Atentatul a avut loc în timpul operațiunilor de evacuare de pe aeroportul din Afganistan. Se pare că atacul a avut loc chiar la intrarea în aeroport, lângă un hotel folosit în special de străini.

Inițial, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a spus că „nu este clar dacă sunt victime”. Totuși, informații neconfirmate de autorități spun că explozia a avut loc într-o zonă aglomerată și că sunt răniți.

Forțele occidentale aveau informații că la aeroport urmează să se producă un atac terorist.

Un oficial american, citat de Reuters, a declarat că cel mult trei soldaţi americani au fost răniţi în deflagraţie.

La rândul său, Ministerul Apărării britanic a anunţat că lucrează pentru a afla detaliile referitoare la explozie şi eventualul impact asupra eforturilor de evacuare de la aeroportul din Kabul.

“Prioritatea noastră rămâne siguranţa personalului nostru, a cetăţenilor britanici şi a cetăţenilor afgani. Suntem în contact cu aliaţii noştri SUA şi din NATO la nivel operaţional referitor la răspunsul imediat la acest incident”, a precizat ministerul citat.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării turc a informat că au fost semnalate două explozii în apropierea aeroportului din Kabul, fără a se înregistra victime în rândul militarilor turci.

Potrivit unui oficial al Casei Albe, preşedintele american Joe Biden a fost informat despre acest incident. În momentul veştii despre explozie, Biden se afla într-o întâlnire cu responsabili din domeniul securităţii consacrată tocmai situaţiei din Afganistan.

În ultimele zile, SUA şi-au intensificat operaţiunea de evacuare a cetăţenilor săi şi a unor afgani de la Kabul, astfel încât ultimele trupe americane din Afganistan să poată fi retrase la termenul limită 31 august.