O explozie s-a produs, astăzi, pe Șoseaua Berceni din București la un apartament situat la etajul 3 din 10.
40 de persoane au fost evacuate, iar o femeie de 62 de ani a fost dusă la spital în stare gravă, cu arsuri la nivelul feței, a spus la Europa FM, Daniel Vasile, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov:
Ca urmare a exploziei produse în Șoșeaua Berceni, la un apartament cu două camere la nivelul etajului 3, există o persoană, locatara, femeie în vârstă de aproximativ 62 de ani, care a fost transportată la Spitalul Bagdasar Arseni cu arsuri la nivelul feței, într-o stare foarte gravă, a fost intubată. Este locatara apartamentului în care s-a produs explozia. În apartamentul respectiv, sunt pagube foarte mari ca urmare a exploziei. De asemenea, alte două apartamente învecinate au ușile parțial dislocate din cauza suflului exploziei”, a spus Daniel Vasile.
La sosirea pompierilor, în bloc se simțea miros puternic de gaze, iar pompierii iau în calcul o posibilă scurgere de gaze care să fi cauzat explozia.
La locul exploziei, au fost trimise 5 autospeciale de stingere, două autoscari, două autospeciale de descarcerare, două echipaje SMURD, un echipaj SABIF și unul al serviciului de protecție CBRN.
(Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov)