O persoană a murit, joi, într-o explozie care s-a produs în timpul unor lucrări de întreţinere la rafinăria din Banias, cea mai mare din Siria, relatează Agerpres, citând AFP.
“Un rezervor a explodat în timpul unei operaţiuni de sudare la rafineria din Banias” în vestul ţării aflate în război din 2011, a anunțat agenţia de presă Sana. Potrivit ministrului sirian al Petrolului, Ali Ghanem, citat de Sana, un angajat a fost ucis şi un altul rănit într-o explozie care s-a produs în timpul lucrărilor de întreţinere la una dintre unităţile de producţie din rafinărie.
Rafinăria din Banias este situată în provincia Tartous, aflată sub controlul regimului sirian Bashar al-Assad. Conflictul a cauzat daune de zeci de miliarde de euro în sectorul hidrocarburilor într-o ţară în care marea majoritate a câmpurilor petrolifere nu sunt controlate încă de regim.
Înainte de războiul declanşat în 2011 în Siria, hidrocarburile erau una dintre principalele surse de venit ale ţării