Explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani s-a produs în timp ce o firmă autorizată făcea lucrări la sistemul de alimentare cu gaze al centrului comercial – anunță reprezentanții Dedeman. Aceștia precizează, într-un comunicat, că magazinul respecta toate normele de siguranță și că persoanele rănite vor primi sprijin pentru a se recupera.
„În momentul producerii exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaze al magazinului’’, precizează Dedeman într-un comunicat de presă.
Compania amintește că explozia s-a produs în jurul orei 10 și 30 de minute, a fost urmată de incendiu și mai mulți oameni răniți au fost transportați la spital, ceilalți, atât angajați cât și clienți, au fost evacuați în siguranță.
Dedeman susține că magazinul avea toate autorizațiile și avizele necesare și că respecta normele de siguranță. De altfel, funcționarea corectă a instalațiilor de protecție la incediu a contribuit la limitarea proporțiilor acestui incident, se menționează în același comunicat.
Compania precizează că va colabora cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a se stabili cauzele exacte ale exploziei și că în acest moment reprezentanții Dedeman sunt preocupați să sprijine recuperarea victimelor și dau asigurări că vor pune la dispoziția acestora resursele necesare.
Sursa foto: ISU Botoșani