Vaccinurile anti-COVID care au ajuns la Slobozia în cutii pe care scrie PIZZA proveneau direct de la Institutul Cantacuzino, principalul centru de depozitare a vaccinurilor din România.
Ambalajul este folosit pentru o protecţie suplimentară a flacoanelor, spun surse din Institutul Cantacuzino, la Europa FM. Şi în alte state vaccinurile au fost transportate în cutii similare.
De ce pe cutie scria PIZZA?
Potivit surselor Europa FM, doar astfel de ambalaje au găsit responsabilii în perioada dintre Crăciun și Anul Nou, când au început să vină în țară primele doze de la compania Pfizer.
De altfel nu a fost singura astfel de cutie care a fost trimisă în ţară.
Anca Grădinaru explică:
Ce este gheața carbonică, în care se transportă vaccinul anti-COVID
Gheața carbonică, cunoscută și sub denumirea de gheață uscată, este o formă solidă a dioxidului de carbon. Aceasta este folosită în special ca agent de răcire și are în acest sens o serie de avantaje precum temperatura mai scăzuta decât cea a apei înghețate și neproducerea de reziduuri.
Gheața carbonică sublimează la -78.5 °C. Această temperatură foarte scăzută face ca lucrurile solidificate să fie extrem de greu de utilizat fără folosirea unei protecții adecvate, din cauza fenomenului de înghețare a țesuturilor vii (degerături).
Vaccinurile anticovid de la Slobozia
Managerul spitalului din Slobozia, Liviu Patrichi, explică, la Europa FM, că vaccinurile anti-COVID ajunse, marți, la spital, aveau temperatura corectă.
„Vaccinul nu trebuie să intre în contact direct cu acele pachete de congelare, pentru că au o temperatură mult mai scăzută decât temperatura la care trebuie păstrat vaccinul. Și ar însemna o eventuală deteriorare. Pentru a proteja acest vaccin într-o altă cutie sau un alt strat termorezistent, care să nu permită un transfer termic.
Din puntul meu de vedere, o cutie de carton e o soluție vilabilă. Vaccinul a ajuns în condiții optime, fără nici un fel de risc. E doar o problemă de imagine” – a explicat managerul spitalului din Slobozia, Liviu Patrichi.
Acum, toate ambalajele pe care scrie pizza vor fi aruncate și se vor căuta altele, pentru a evita noi probleme de imagine, au adăugat aceleași surse pentru Europa FM.