Confidenţialitate


Expiră termenul până la care persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) trebuie să îşi actualizeze obiectul de activitate


Expiră termenul până la care persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) trebuie să îşi actualizeze obiectul de activitate

Pe 17 ianuarie 2019 expiră perioada de doi ani pe care persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) o au la dispoziţie pentru a solicita oficiului registrului comerţului din raza sediului profesional, înregistrarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Potrivit actului normativ, “PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”, în timp ce “întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”.

În termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani, adică începând cu data de 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.

Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului: https://www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria