Confidenţialitate

Expertizele din dosarul Colectiv au fost prezentate acuzaților

Cei trei patroni ai clubului Colectiv au putut consulta la Parchet expertizele din dosarul în care sunt acuzați de ucidere din culpă. Li s-au prezentat documentele şi patronilor firmei de artificii, Cristian şi Daniela Niţă, precum şi unuia dintre pirotehnişti, Viorel Zaharia. Părţile din dosar vor avea la dispoziţie 10 zile ca să formuleze obiecţiuni. În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior. Una dintre expertize arată că lucrările de amenajare făcute în club nu îndeplineau cerinţele legale minime și nu aveau autorizaţie. Ferestrele erau zidite si exista o unică iesire, o antecameră amenajată într-un container. Buretele poliuretanic cu care era capitonat clubul Colectiv era un material combustibil, care prin ardere se descompunea, emana căldură intensă şi fum dens. În plus, localul era autorizat de Primăria Sector 4 pentru doar 80 de persoane , deși patronii clubului ştiau că în local urmează să intre mai multe. În cadrul anchetei au fost audiaţi 300 de martori, între care 100 sunt rude ale celor decedaţi în urma incendiului, răniţi sau rude ale acestora. Dosarul conţine 100 de ore de filmări si 10.000 de fotografii, dintre care 3.000 au fost recuperate din telefoanele celor care se aflau în club în momentul izbucnirii incendiului.