Confidenţialitate

Experții Universității Babeș Bolyai propun redeschiderea școlilor pentru clasele primare | AUDIO

Școlile ar trebui redeschise, dar numai pentru elevii din învățământul primar, adică până la clasa a IV-a, propun experții Universității Babeș Bolyai din Cluj.

Ei au elaborat patru ghiduri ce conțin măsuri și recomandări atât pentru autorități, cât și pentru întreaga populație.

Astfel, elevii din învățământul primar ar putea reveni la ore, dar numai dacă se introduc restricții mai severe, care să compenseze prezența fizică a copiilor și a cadrelor didactice în clase, alături de măsuri respectate cu strictețe, cum ar fi ventilarea claselor și respectarea distanței fizice, chiar și în pauze.

În opinia specialiștilor, populația ar trebui să accepte un posibil lockdown, după alegerile parlamentare. Pentru ca măsura să nu afecteze economia, este nevoie de testarea periodică a populației cu teste rapide.

Întrucât nu mai este mult până la vaccinarea anti-COVID în România, specialiștii recomandă autorităților să realizeze o campanie de informare adaptată pentru diferite segmente de populație.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Florentina Mihăiță