Cezar Gheorghe, expert în comerțul cu cereale, a fost invitatul lui Tudor Mușat în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Europa se va confrunta cu o creștere a prețurilor la grâu lentă „desfășurată pe o perioadă de două luni și jumătate”, spune Cezar Gheorghe, iar costurile logistice pentru transportul de cereale se vor dubla. Cezar Gheorghe mai spune că „toate recoltele vor încerca să curgă către port și estimările noastre spun că luna iulie va fi cea mai grea din punct de vedere logistic în portul Constanța pentru că se va bloca cu siguranță”. Cezar Gheorghe subliniază că nu va exista o criză alimentară pe teritoriul european, însă alimentele vor fi mai scumpe.
„Dacă vorbim strict din punct de vedere al asigurării hranei pentru continentul european, pentru Uniunea Europeană, nu există absolut nicio problemă. Pentru că în mod tradițional Europa exportă, este un net exportator de grâu. Europa exportă în mod normal în jurul valorii de 36 de milioane de tone. La o producție de grâu comun, de circa 136 de milioane. Chiar și în condițiile în care România nu va face cât a făcut anul trecut pentru că nu are cum să facă și vom genera un maxim de 9-9.2 milioane de tone, chiar și în condițiile în care Franța va scădea producția de grâu de la 35 de milioane la 32 de milioane, să spunem că mâncarea pentru continentul european este suficientă”, a spus Cezar Gheorghe, expert în comerțul cu cereale, la Europa FM.
„Dar fluxurile către destinațiile pe care vi le-am enumerat mai devreme vor fi întrerupte, greu de suplinit din cauza reconfigurării generate de războiul din Ucraina”, a mai spus Cezar Gheorghe.
Cezar Gheorghe: Va fi o creștere de prețuri lentă, etajată, desfășurată pe o perioadă de două luni și jumătate
Cezar Gheorghe mai spune că ne putem aștepta la mâncare mai scumpă, dar „nu este o noutate”.
Dacă ne referim numai la grâu, „care va fi recoltat către sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie, el va intra în faza de procesare după ce va sta o lună – o lună și puțin la maturare. Deci nu imediat: creștere de prețuri lentă, etajată, care se va desfășura pe o perioadă de două luni, două luni și jumătate. Deci nu va fi un efect brusc care va lovi. Costurile logistice cresc și ele. Estimăm că se va dubla aproape la transportul pe roți și la transportul pe cale aferat”, a explicat Cezar Gheorghe la Europa FM.
„Impulsionat de faptul că marfa ucreaineană încearcă – și reușește, dar într-o mică măsură – să tranziteze prin România. Astfel că, întotdeauna cel care are interesul mai acut – și mă refer la marfa ucraineană – va plăti mai mult. Și astfel, ofertantul de servicii logistice va accepta prețul cel mai mare”, a mai spus expertul în comerțul cu cereale la Europa FM.
Cezar Gheorghe: Toate recoltele vor încerca să curgă către port. Luna iulie va fi cea mai grea din punct de vedere logistic în portul Constanța pentru că se va bloca cu siguranță
Astfel, fermierii români care vor dori mijloace de transport pentru transportarea recoltelor nu le vor găsi pentru că aceste mijloace vor fi fost deja achiziționate la preț mai mare de niște ucraineni care au făcut tot ce au putut pentru a supraviețui economic în această situație.
„La recolta de orz și de rapiță lucrurile vor fi destul de relaxate, la grâu, însă, lucrurile se vor complica. Toate recoltele vor încerca să curgă către port și estimările noastre spun că luna iulie va fi cea mai grea din punct de vedere logistic în portul Constanța pentru că se va bloca cu siguranță”, a explicat Cezar Gheorghe.
„Gândiți-vă că un terminal portuar are o baterie de celule: să zicem 200 de mii de tone etajat în celule de câte 8-10 mii de tone. Dacă te apuci și pui rapiță, orz și grâu de foraj și grâu de panificație epuizezi foarte repede spațiul acela pentru că legea nescrisă a comerțului spune că marfa așteaptă întotdeauna nava, nu invers. A venit și nu ai marfa și plătești costuri de întârziere care pot ajunge și la 30-40 de mii de dolari pe zi”, a mai spus Cezar Gheorghe la Europa FM.
Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei”, moderată de Tudor Mușat, aici:
Sursa foto: Europa FM