Rutele de urcare pe Everest au devenit impracticabile în urma cutremurului care a devastat Nepalul, relatează BBC.
Oficialii acestei ţări declară că expediţiile au devenit “aproape imposibile”, întrucât traseele montane au fost invadate de zăpadă în urma avalanşelor provocate de seism.
Cu magnitudinea 7.8, mişcarea telurică a ucis peste 7.000 de persoane şi a rănit alte 10.000.
Deocamdată, 17 cadavre au fost recuperate în urma avalanşelor. Se crede că numărul victimelor este mult mai mare. Între cei surprinşi pe Everest s-au numărat şi 4 români, care au scăpat cu viaţă.
Cei mai mulţi dintre alpiniştii care se aflau la baza muntelui au renunţat la expediţii, susţin şerpaşii.
Potrivit imaginilor satelitare, după cutremur, vârful Everest a pierdut 2,8 de centimetri din înălţime. Uultimele măsurători oficiale indicau că acesta avea 8.848 de metri în cel mai înalt vârf al său.
https://www.youtube.com/watch?v=9ZqK7_BiUuE