Un exercițiu pentru mobilizarea rezerviștilor din Buzău și Ialomița le dă emoții celor convocați. Primul gând este că această chemare la arme are loc pe fondul conflictului de la granița României. Organizatorii resping însă aceste temeri și spun că exercițiul este unul planificat încă de anul trecut, de CSAT și care se repetă la intervale de câțiva ani.
Luni a început, în Buzău și Ialomița, exercițiul Mobex, în cadrul căruia rezerviștii din cele două județe au fost convocați la unitățile militare de care aparțin pentru o serie de activități de pregătire. La exercițiu iau parte și autorități publice locale, reprezentanți ai unor instituții și operatori economici care au rol de pregătire și apărare. Anunțul convocării le-a creat rezerviștilor temerea unei legături cu conflictul armat de la granița României.
Statul Major General, care este organizator, anunță că astfel de exerciții se organizează periodic și urmăresc evaluarea nivelului de pregătire cu tehnică și personal, dar și crearea unei coeziuni în acțiune între militarii profesioniști și rezerviști.
Anul acesta, exerciții similare au avut loc în Brăila, Galați, Prahova și Dâmbovița. În județele Buzău și Ialomița, ultima oară când rezerviștii au fost chemați la un astfel de exercițiu a fost în 2014, respectiv 2012.
Sursa foto: Shutterstock