Confidenţialitate

Guvernul va adopta, joi, creșterea salariului minim. Ce măsură e luată în calcul pentru produsele alimentare românești | AUDIO

Guvernul va adopta în ședința de joi creșterea salariului minim de la 3300 de lei la 3700 de lei BRUT.  NET, venitul minim va ajunge la aproximativ 2400 de lei, având în vedere că se extinde măsura scutirii de taxe. Așadar, angajatorii nu vor plăti taxe pentru 300 de lei din salariul minim, față de 200 de lei, cât este limita acum.

Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu s-a arătat enervat de faptul că liderii PNL cer în spațiul public o reducere a cheltuielilor, având în vedere lipsa de bani de la Buget și cheltuielile tot mai mari ale instituțiilor publice:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Marcel Ciolacu: „Păi s-au cheltuit. Am redus deja cu 10%. Dar de ce nu le-au redus anul trecut? Sau acum doi ani, sau acum trei ani sau acum patru ani? Haideți să vedem. Avem închis maiul și să vedem dacă suntem pe excedent cum vorbisem cu ministrul de Finanțe și noi, măsura de reducere cu 10% am luat-o”.

Jurnalistă: „Anul trecut, ați decis să scădeți cheltuielile cu bunurile și serviciile, vedem de fapt…”

Marcel Ciolacu: „Cu 10%”.

Jurnalistă: „Da, dar au crescut cheltuielile cu 27% tocmai la bunuri și servicii”.

Marcel Ciolacu: „Nu, la bunuri și servicii, de exemplu, sunt trecute cheltuielile de înzestrare a Armatei Române. De asemenea, sunt trecute cheltuielile cu sănătatea”.

Plafonarea prețurilor pentru alimente fabricate în România. Premierul a explicat în ce condiții se vor face limitările de preț

Măsura este inspirată de cea luată de Franța, unde plafonări au fost făcute pentru produsele autohtone.

În România, va rămâne în vigoare adaosul comercial pentru produsele de bază și se va stabili – separat –  și o limitare a adaosurilor practicate de magazine pentru produsele românești, a explicat șeful Guvernului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Marcel Ciolacu: „În momentul acesta se face o analiză foarte clară cu producătorii. E vorba de producătorii din România. Sub nicio formă nu intervenim iarăși pe tot lanțul. Rămânem numai la produsele de bază”.

Jurnalistă: „Sunt producători din România care folosesc materie primă din import. Trebuie tot lanțul de producție să fie românesc?”

Marcel Ciolacu: „Nu, noi vorbim de produsul final. În Franța, de exemplu, s-a făcut o plafonare a adaosului în supermarketuri pentru produsele autohtone. Rămânem cu produsele de bază, lucru care a funcționat, și vom vedea această abordare. Se face o analiză. Dacă sunt excese cu adaosuri foarte mari la produsele românești, astfel încât produsele din import să aibă un preț mai mic”.

Jurnalist: „Adoptate în vara aceasta sau până când?”

Marcel Ciolacu: „Lăsați-ne să terminăm analiza”.

De asemenea, se vor schimba criteriile pentru două programe: Invest Alim și Construct Plus.

Cele două programe aveau ca scop creșterea producției de alimente și de materiale de construcții.

Noile criterii vor prevedea ca materiile prime să fie din România.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Marcel Ciolacu: „Ați văzut că am venit pe Invest Alim și pe materiale de construcții. La fel, am avut ghidurile făcute în momentul acesta pentru măriri de producție. Următoarele ghiduri vor fi pentru cei care folosesc materia primă din România”.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Tranșa III din PNRR ar putea veni împreună cu tranșa IV. Marcel Ciolacu: „Avem bani suficienți în acest moment intrați în România” | AUDIO