Autorităţile pakistaneze au amânat spânzurarea unui deţinut paraplegic, după cum a anunţat avocatul acestuia.
Găsit vinovat de crimă, Abdul Basit nu a putut fi spânzurat în conformitate cu regulile închisorii pentru că se află într-un scaun cu rotile.
Activiştii pentru drepturile susţin că executarea bărbatului, în vârstă de 43 de ani, ar reprezenta un tratament crud şi degradant.
Pakistanul a reintrodus pedeapsa cu moartea în decembrie 2014, iar de atunci au fost spânzurate 239 de persoane, notează BBC. Alţi aproape 8.000 de deţinuţi aşteaptă să fie executaţi.