Ministrul Mediului nu-l poate demite pe șeful Romsilva, Adam Crăciunescu, deși acesta este trimis în judecată pentru fapte grave de corupție tocmai în legătură cu retrocedarea unor păduri.
Vezi comunicatul DNA aici.
Invitată la Interviurile Europa FM, Grațiela Gavrilescu admite că Romsilva, admistratorul pădurilor din România, inclusiv a celor protejate, trebuie reformată.
Vă reamintim, mai multe organizații de mediu atrag atenția că defrișările ilegale continuă în ritm de 3 hectare pe oră, în ciuda adoptării unui nou Cod Silvic.
Invitată la Interviurile Europa FM, șefa de la Mediu admite că jaful din pădurile României este catastrofal, însă spune șeful Romsilva, acuzat de DNA că a acționat împotriva intereselor instituției pe care o conduce, nu poate fi demis deocamdată.
Vă reamintim, DNA îl acuză pe directorul Romsilva de infracțiuni în dosarul în care este judecat și Viorel Hrebenciuc.
În acest moment, Ministerul Mediului se pregătește să înființeze o Agenție Națională pentru Arii protejate, însă parcurile naționale ar urma să fie administrate în continuare tot de Romsilva, instituție care nu a reușit să oprească defrișările din pădurile seculare cele mai prețioase, printre care și Retezat.
Potrivit statisticilor, anual, în România se taie ilegal aproape 9 milioane de metri cubi de lemn.
Organizațiile de mediu dar și SRI atrag atenția că jaful are loc inclusiv din cauza inefiecienței măsurilor adoptate și a corupției, ceea ce constituie o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale.
Pe de altă parte, ministrul Mediului a declarat că după adoptatea Codului Silvic, instituția pe care o conduce a început să eleboreze legislația secundară acestui act normativ.
La Interviurile Europa FM, Grațiela Gavrilescu a explicat că până această legislație secundară va fi adoptată până la sfârșitul anului viitor.
Interviul integral cu ministrul Mediului poate fi urmărit pe pagina de internet a Interviurilor Europa FM.