Adolescenta de 17 ani incendiată de un criminal în serie, în luna iunie, într-un sat din Mehedinți, va fi transferată în Germania.
Ea se află, de peste trei luni, la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, iar medicii de aici au reușit să o mențină în viață și să o ajute să își revină parțial, fizic și psihic.
Fata va avea însă nevoie de noi operații care să reducă efectele arsurilor care i-au distrus aproape toată pielea.
Adolescenta a reușit să supraviețuiască după ce săptămâni întregi s-a aflat la limită între viață și moarte, în terapie intensivă.
Medicul Raluca Alexandru, de la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, povestește, la Europa FM, cum au reușit colegii să o salveze pe fată, deși pielea ei a fost arsă în proporție de 90%.
Adolescenta ar fi trebuit să fie externată deja, însă medicul Raluca Alexandru, spune că după ce doctorii de la Grigore Alexandrescu au aflat că e aproape singură pe lume, are în satul natal doar o bunică în vârstă, au preferat să o țină în spital pentru a o proteja.
Tânăra va fi ajutată acum și de Asociația Colectiv, înființată de rudele zecilor de tineri arși în incediul din clubul cu același nume.
Bărbatul care a incendiat-o pe fată a murit, după ce încercase să se sinucidă în arest. El fusese eliberat după 25 de ani de pușcărie, deși a omorât cinci oameni.
- Anca Grădinaru