Numărul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5, dar și procentul celor care au obținut media generală 10 au crescut, după soluționarea contestațiilor la Evaluarea Națională, anunță, sâmbătă, Ministerul Educației și Cercetării.
„Conform datelor obținute în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76.2% (122.252 de candidați), ceea ce înseamnă o creștere a acestui număr față de rezultatele inițiale. A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală de 10: de la 839 la 892 (aproape dublu față de anul trecut: 459)”, anunță oficialii Ministerului.
La proba de Limba și literatura română, 135.242 de candidați (84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 4.699 de candidați au obținut nota 10.
La Matematică, 112.721 de candidați (70.2%) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar dintre aceștia, 3.335 de candidați au obținut nota 10.
La Limba și literatura maternă, 8.898 (93.1%) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar un număr de 143 de candidați au obținut nota 10.
Au fost depuse 15.275 de contestații, mai puține decât în ultimii doi ani: în 2019, au fost depuse 21.509 contestații, iar în anul 2018 – 23.761 de contestații.
„Rata de participare la evaluarea națională a fost de 93%: 160.468 de candidați prezenți (dintr-un total de 172.531 de candidați înscriși). Șapte elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1(unu)”, menționează MEC.
Examenul de evaluare națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial.
Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 2 – 6 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie).