Confidenţialitate

Evacuare forțată pentru consolidarea blocurilor

Locatarii blocurilor din clasa I de risc sesimic vor putea fi evacuaţi forţat pentru a permite consolidarea – se arată într-un proiect de Ordonanță de Urgență.

Primarii vor fi aceia care vor putea semna decizia de evacuare a unui locatar, care nu a eliberat în termen locuinţa deși a fost notificat în mod repetat.

Conform Profit.ro, locatarul în cauză va fi obligat să se mute într-o locuinţă de necesitate pusă la dispoziţie de primărie.

Banii pentru mutare şi plata chiriei ar urma să fie alocaţi din bugetul local.

În prealabil, proprietarii apartamentelor din astfel de blocuri vor fi obligaţi să permită intrarea în casă a autorităţilor pentru expertizare, proiectare şi măsurători cadastrale necesare înregistrării imobilului în cartea funciară.

Ei vor fi anunţaţi cu o lună înainte  iar dacă refuză să primească vreo persoană, atunci vor fi evacuati in baza unei ordonanţe preşedinţiale emise de judecător.

La rândul lor, edilii vor fi obligaţi să asigure locuinţe de necesitate.

Proprietarii persoane fizice, dar şi firmele care deţin în proprietate spaţii în blocul consolidat vor fi obligati să restituie banii pentru  lucrare în urmatorii 5 ani ,  în rate lunare egale, cu o dobândă fixă de 5% pe an.

Dacă întârzie plățile mai mult de 30 de zile, li se vor calcula majorări de întârziere.

De asemenea, spațiile cu alte destinații decât cea de locuință nu vor putea fi vândute în decurs de 5 de ani de la recepţia terminării lucrărilor decit după rambursarea ratelor neplătite.

Pentru vânzarea locuinţelor se păstrează prevederea înstrăinării în decurs de 25 de ani, tot numai după achitarea ratelor neplătite la acea dată.

Va fi interzisă desfășurarea unei afaceri la parterul unor clădiri încadrate în categoria 1, cu risc ridicat de prăbuşire, dacă în spațiul respectiv pot intra în acelaşi timp cel puţin 50 de persoane.

Pentru cluburi, discoteci, cinematografe, magazine, muzee şi săli de spectacole de la parterul blocurilor, interdicţia va fi valabilă doar dacă pot intra de la 200 de persoane în sus.

În prezent, în Bucureşti sunt 374 de clădiri cu risc ridicat de prăbuşire la cutremur, dintre care 190 prezintă pericol public.

Între 1993-2007, în 20 de judeţe au fost expertizate cu risc seismic peste 1.100 de clădiri.