Cea mai titrată sportivă română din ultimele decenii la sporturile de iarnă, biatlonista Eva Tofalvi a fost depistată pozitiv cu Meldonium.
Forul internațional de specialitate anunță că ea a picat un test făcut în luna martie, în Norvegia, la Oslo. Sportiva de 37 de ani spune că a folosit acest medicament pentru a-și trata o bronșită și este nemultumită că medicii din România nu știau dacă această substantă e interzisă de la 1 ianuarie.
Eva Tofalvi a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă, în 1998, 2002, 2006, 2010 și 2014, dar și la campionatele europene și mondiale de biatlon. Cea mai mare performanță a ei este o victorie la Cupa Mondială în 2008, la Hochfilzen în Austria.
Amintim, în urmă cu câteva zile și atleta Mirela Lavric a fost depistată pozitiv cu Meldonium – produs care a dus și la retragerea temporară din tenis a fostei lidere mondiale Maria Şarapova.