Conservatorii din cadrul Partidului Popular Eeuropean (PPE) se clasează pe primul loc după alegerile europene, duminică, cu 211 mandate în viitorul Parlament European (PE), fiind urmaţi de socialişti (193), iar eurofobii ar putea obţine 130, estimează Parlamentul European (PE), transmite AFP.
Liberalii ar constitui al patrulea grup, cu 74 de eurodeputaţi, urmaţi de Verzi (58) şi stânga radicală (47), potrivit acestei prime proiecţii obţinute pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE).
AFLĂ CE SE ÎNTÂMPLĂ DUPĂ ALEGERI
Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter, relatează AFP.
‘Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene’, a scris Juncker.
PPE, din care fac parte formaţiuni ca UMP din Franţa, CDU din Germania sau Partidul Popular din Spania, şi-a propus să devanseze cu cel puţin 20 de mandate grupul socialiştilor europeni.
‘Tendinţa este foarte pozitivă pentru PPE’, a declarat preşedintele partidului, francezul Joseph Daul. PPE a fost primul partid în Parlamentul European în exerciţiu şi-i devansa pe socialişti cu 80 de mandate.
Pentru prima dată, şefii de stat şi de Guvern urmează să ţină cont de rezultatul alegerilor europene în desemnarea viitorului preşedinte CE. Actuala Comisie este prezidată, de zece ani, de către conservatorul portughez José Manuel Barroso.
Candidatul socialiştilor este germanul Martin Schulz.