‘Într-o atmosferă de interes simulat din partea politicienilor și de dezinteres nedisimulat din partea publicului a început campania pentru europarlamentarele din acest an. Pe 25 mai suntem chemați să ne alegem reprezentanții în Parlamentul European, o instituție atât de importantă atât cât poate fi și ea în conjunctura actuală europeană.
‘
Dar această campanie electorală este văzută de către partidele noastre ca un test pentru alegerile prezidențiale din toamnă și, pe cale de consecință mai toate partidele mari folosesc acest prilej pentru a umfla pe cineva. Victor Ponta se adapă la Izvorul Tămăduirii, Crin Antonescu promite un scor de cel puțin 20% pentru PNL la europarlamentare în timp ce pe afișele Partidului Mișcarea Populară Elena Udrea, care nu candidează la Europarlamentare deschide drumul sugerând astfel că ea va fi și candidatul la prezidențialele din toamnă pentru acest partid. Inutil să mai comentăm intervențiile actualului președinte, Traian Băsescu ce face analize economice cu panoul Fundației Mișcarea Populară în spate. Halal imparțialitate!
‘
Trăgând linie și analizând s-ar putea crede că pe 25 mai vom participa sau nu, fiecare după cum alegem la un soi de sondaj național. Nu e ca și cum în urmă cu cinci ani am fi trimis tot noi, prin vot sau prin absență oameni care ne-au cam făcut de râs pe acolo. Nu le mai dau numele că n-are sens.
‘
Noi nu facem sondaje la radio dar putem face aici la România în Direct dezbatere. Întrebarea pe care vi-o adresez astăzi este dacă mergeți sau nu la vot pe 25 mai, ce partid intenționați să votați pentru alegerile europarlamentare și, mai ales, de ce intenționați să votați un partid sau altul?’, a fost invitaţia lansată de Moise Guran la Europa FM.
‘
Peste 18,3 milioane de cetăţeni cu drept de vot, din care 20.656 de tineri care vor deveni majori în timpul campaniei electorale sunt aşteptaţi la urne la alegerile europarlamentare din 25 mai.
‘
Emisiunea va putea fi reascultată în pagina dedicată de europafm.ro, cu un click aici.