În condiţii sporite de securitate, în capitala Ucrainei, începe concursul cântecului european – Eurovision Song Contest.
Sloganul ediţiei din acest an a Eurovision este ”Să onorăm diversitatea”.
În competiţie sunt înscrişi artişti din 42 de ţări. Rusia s-a retras, recent, de la Eurovision pe fondul disputei diplomatice avute cu gazdele ucrainene.
Prima semifinală este programată, în această seară, de la ora 22.00.
România va concura în cea de-a doua, de joi seară. Ilinca Băcilă şi Alex Florea vor încerca să cucerească publicul cu melodia ‘Yodel It!”. Delegația tricoloră speră într-o clasare fruntașă la Kiev.
Semifinalele şi finala Eurovison vor fi transmise în direct de TVR.