Ovidiu Anton, câştigătorul finalei selecţiei naţionale a Eurovision cu piesa “Moment of Silence”, ar fi trebuit să urce pe scenă în acestă seară în cea de-a doua semifinală Eurovision.
Pentru Ovidiu Anton, în vârstă de 33 de ani, momentul din acestă seară era unul la care a visat să ajungă de mai mult timp. El a mai urcat pe scena Selecției Naţionale Eurovision de patru ori, în 2010, 2012, 2013 şi 2015. Abia în 2016 a reușit să câștige dreptul de a reprezenta România în concursul muzical, iar cu mai puțin de o lună înainte ca acesta să aibă loc, EBU a decis eliminarea TVR din Eurovision.
Citiți aici: Cum ar fi arătat showul României la Eurovision
Ovidiu Anton a înfiinţat în anul 1998 trupa Carpe Diem, alături de care a concertat în ţară şi străinătate timp de patru ani.
A câştigat locul al doilea la secţiunea interpretare a Festivalului Naţional Mamaia 2003, cu piesa proprie “Vreau”, iar între 2004 -2006 a fost desemnat şef de promoţie al Şcolii Vedetelor, un show TV popular în acea perioadă la TVR.
Ovidiu Anton a reprezentat România la Festivalul Internaţional Cerbul de Aur în 2005, iar din 2008 a fost solistul trupei Pasager, alături de care a susţinut concerte şi a participat la Selecţia Naţională Eurovision 2010, cu melodia “Running Out Of Time” (locul 6). Împreună cu aceeaşi trupă, a câştigat locul al doilea la secţiunea rock, din cadrul Festivalului Naţional Mamaia 2011.