România are cei mai puțini absolvenți de învățământ superior din Uniunea Europeană – arată o analiză a Eurostat. De altfel, doar 13 ţări UE îndeplinesc obiectivul fixat de Uniune pentru anul 2030, respectiv 45% din populaţia cu vârsta între 25 şi 34 de ani să fie absolventă de învăţământ superior.
În clasamentul Eurostat, România se află pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Mai puțin de un sfert din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani a absolvit o facultate.
Mai exact, doar 23% , față de o medie de 43% la nivelul Uniunii Europene.
În Irlanda sunt cei mai mulți absolvenți. 63%. Pe locul 2 este Cipru (62%), apoi Luxemburg (60%).
În contrast, ţările membre cu cea mai mică pondere a absolvenţilor de facultate în populaţia cu vârsta între 25 şi 34 de ani sunt: România (23%), Ungaria (29%) şi Italia (31%).
În toate ţările membre printre absolvenţii de învăţământ superior predomină – cu procentaje diferite – femeile.
Așa se face că la nivelul întregii Uniuni Europene, femeile au atins deja ţinta fixată de UE pentru anul 2030, în condiţiile în care 45,1% din femeile cu vârsta între 25 şi 34 de ani au finalizat o formă de învăţământ superior încă din anul 2019. În 2023, această pondere a crescut la 48,8%, în timp ce în cazul bărbaţilor ponderea este de 37,6%.
Proporţia bărbaţilor absolvenţi de învăţământ superior a crescut în ultimii zece ani, dar într-un ritm mai lent decât în cazul femeilor, astfel că decalajul între sexe a crescut în timp, ajungând la 11,2 puncte procentuale în 2023, faţă de unul de 10,3 puncte procentuale în 2013.
Sursa foto: Shutterstock