Cehia, România, Portugalia şi Polonia înregistrau anul trecut cea mai ridicată rată a angajării în rândul migranţilor născuţi în afara Uniunii Europene, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În 2017, rata angajării persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană varia de la 63% în rândul migranţilor născuţi în afara blocului comunitar, până la 73% în rândul populaţiei autohtone şi 75,4% pentru migranţii născuţi în diferite state membre ale Uniunii Europene.
În cazul migranţilor născuţi în afara Uniunii Europene, cea mai ridicată rată a angajării se înregistra anul trecut în Cehia (79,4%), România (76,3%), Portugalia (74,5%) şi Polonia (73%).
În schimb, Marea Britanie avea în 2017 cea mai ridicată rată a angajării în rândul migranţilor născuţi în diferite state membre ale Uniunii Europene (83.6%), urmată de Portugalia (82,7%), Suedia (80,7%) şi Estonia (80,2%).
Suedia (85,5%), Germania (81,6%) şi Olanda (80,5%) aveau anul trecut cea mai ridicată rată a angajării în rândul populaţiei native, arată datele Eurostat.
În schimb, Grecia are cea mai scăzută rată a angajării în rândul populaţiei autohtone (58,1%) şi pentru migranţii născuţi în diferite state membre ale Uniunii Europene (56,1%), în timp ce Belgia are cea mai scăzută rată a angajării în rândul migranţilor născuţi în afara blocului comunitar (52%).