Confidenţialitate

Europeanul de handbal feminin: România – Norvegia, 20-28

Naționala de handbal feminin a României a pierdut, luni seara, ultimul joc din Grupa preliminară D de la Campionatul European, învinsă fiind de Norvegia, favorită la câștigarea trofeului, scor 20-28.

Tricolorele au reușit să fie egalele nordicelor în prima repriză, însă au căzut fizic în partea a doua și au fost învinse cu 20-28, un scor care nu reflectă echilibrul din teren, notează Mediafax.

Româncele au făcut o primă repriză excelentă, având-o din nou pe Yuliya Dumanska în formă. Prima parte s-a încheiat cu un nesperat scor de egalitate (13-13), după ce tricolorele au recuperat de două ori handicapuri de câte 3 sau 4 goluri, revenind de la 5-8 și 8-12.

Primele 10 minute ale părții secunde au scos în evidență cele două apărări, ambele echipe reușind să marcheze doar câte un gol. Din păcate româncele nu au reușit să fructifice un avantaj numeric, dar au avut-o în poartă pe Denisa Dedu.

Aceasta a izbutit câteva intervenții salvatoare ce au menținut româncele în meci și chiar le-au adus în avantaj (17-16) la jumătatea reprizei. Apoi, România a ratat două aruncări de la 7 metri, după care a dat două mingi la intercepție și Norvegia a refăcut un avantaj de 4 goluri (18-23).

La 20-23 Dedu se evidențiază din nou cu o dublă paradă în fața lui Loke și dă tonul unei noi posibile reveniri. România greșește însă prea mult pe pozițional și Norvegia nu mai iartă, ducând scorul la 20-25 cu 5 minute înainte de final.

Lunde s-a opus apoi în mai multe rânduri aruncărilor româncelor, care nu au mai marcat nici un gol. Lunde a fost
dealtfel desemnată și jucătoarea partidei.

România – Norvegia 20-28 (13-13) și tricolorele se califică în grupele principale, unde se vor confrunta cu cele trei echipe calificate din grupa C, în care situația e foarte echilibrată și mai sunt de disputat două meciuri.