Confidenţialitate


Europarlamentarul Cristian Preda audiat într-un denunț privind defăimarea țării


Europarlamentarul Cristian Preda audiat într-un denunț privind defăimarea țării

Consiliul de onoare al Ordinului ‘Steaua României‘ urmează să îl audieze, miercuri, pe europarlamentarul Cristian Preda, care a primit această distincţie în 2009, pentru a răspunde unui denunţ privind defăimarea ţării.

Pe 14 martie, europarlamentarul anunţa că a fost chemat în faţa Consiliului de onoare al Ordinului ‘Steaua României‘.

“Prigoana a început. Întrucât am criticat în PE guvernele Grindeanu şi Tudose, sunt chemat în faţa Consiliului de onoare al Ordinului ‘Steaua României’, pentru a răspunde unui denunţ care reia acuzaţiile PSD-ALDE de defăimare a ţării. Mă vor judeca: Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, doctorul Şerban Brădişteanu (da, acela condamnat!), Mircea Geoană, fostul director SRI Costin Georgescu şi generalul Degeratu. Consiliul e prezidat de fostul preşedinte al Academiei, Ionel Haiduc. Mă voi apăra. Nu mă intimidează coaliţia corupţilor. Dincolo de cazul meu, e în joc un principiu: România liberă şi europeană trebuie protejată. Sunt convins că am de partea mea nu o formaţiune politică, ci cetăţenii oneşti ai acestei ţări. Pentru ei lupt. Vom învinge!”, preciza, atunci, europarlamentarul într-o postare pe Facebook.

Ulterior, Preda a cerut ca audierea să fie publică, însă solicitarea a fost respinsă.

“Domnul consilier de stat Angelescu, care păstoreşte Cancelaria Ordinelor, a răspuns ‘nu’, precizând că legea prevede că, în afara membrilor Consiliului de Onoare şi a ‘acuzatului’, doar o persoană mai poate participa la audiere, şi anume preşedintele. I-am explicat domnului consilier diferenţa dintre participare şi acces public, arătând că eu solicit nu invitarea şefului statului, ci ca oricine doreşte să poată vedea ce acuzaţii mi se aduc şi cum anume mă apăr. Nu, nu, nu – a zis domnul consilier”, arăta Preda.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria