Confidenţialitate

Europarlamentarii au amânat votul privind interzicerea vânzărilor de mașini noi pe motorină și benzină din 2035

Uniunea Europeană a amânat votul privind interzicerea vânzărilor de mașini noi pe motorină și benzină începând cu anul 2035. Germania, Franța și Italia intenționează să voteze împotriva unei astfel de decizii care vizează automobilele pe combustie.     

Votul pentru proiectul care prevede interzicerea comercializării de automobile noi care emit dioxid de carbon, din 2035, era planificat săptămâna viitoare. A fost amânat fără a fi anunțată o nouă dată, conform agenției de presă Reuters.

Mai multe state nu sunt de acord cu propunerea. Trei dintre acestea sunt Germania, Franța și Italia, țări a căror economie se bazează puternic pe producția și vânzarea mașinilor pe motorină și benzină.

Chiar dacă branduri germane precum BMW și Volkswagen sau grupul francez Renault s-au angajat să renunțe treptat la mașinile pe combustie, în favoarea celor electrice, ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, a declarat că utilizarea combustibililor sintetici ar trebui să rămână posibilă după termenul limită din 2035 şi a cerut Comisiei Europene să elaboreze o propunere în acest sens.

Italia și-a declarat intenția de a vota împotriva reglementării propuse de Uniune. Guvernul italian a anunțat și că vrea să se alieze cu Franţa şi Germania pentru a încetini ritmul implementării legislaţiei ce vizează impactul emisiilor de dioxid de carbon.

O astfel de hotărâre nu poate intra în vigoare fără votul tuturor statelor din blocul comunitar.

Foto: Shutterstock

Citește și: Rovinieta pentru camioane ar putea crește de 6 ori în 2026. Transportator: „Am rămas cu gura căscată, băi băieți, voi v-ați gândit bine? | AUDIO