„Dacă România vrea să intre în Schengen și vrea o președinție rotativă de succes, ar trebui ca guvernul român să dovedească faptul că respectă instituțiile, că nu reprimă prin forță protestele pașnice la adresa sa și să nu procedeze cum face acum, opunându-se deschis și prin toate mijloacele ca un candidat român să devină primul procuror european” – a declarat pentru Ziare.com Roberta Metsola, europarlamentar maltez, membru în Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European (LIBE), unde urmează să fie audiată și Laura Codruța Kovesi.
Roberta Metsola a declarat că așteaptă audierile care vor avea loc săptămâna viitoare și atunci va vedea dacă se confirmă evaluarea făcută de experți independenți.
„Aceste evaluări sunt foarte importante pentru că aduc o notă de obiectivitate unui proces de selecție. Însă, până acum nu am văzut niciun motiv pentru care aceste evaluări să fie invalidate. În cazul în care se va confirma că acel candidat are merite deosebite în domeniul său, noi îl vom susține fără rezerve, și aștept atunci să-l văd pe ministrul român al Justiției, persoana care ocupă locul rezervat prețedinției rotative, cum îl va felicita pe candidat, pe compatriotul său, pentru alegerea în această importantă poziție. Am primit tot felul de mailuri din partea reprezentanților guvernului socialist de la București, cu diverse motive pentru care nu o susțin pe candidata din România. O voi lăsa pe ea să răspundă la aceste întrebări, dar până la urmă ceea ce aștept este obiectivitate. Mai ales atunci când un guvern are un comportament anti-democratic, din orice țară ar fi, trebuie să fie ascultate cu atenție toate părțile. Ce pot să vă spun, însă, este că atunci când un reprezentant al unui guvern se referă la o persoană, la cineva care s-a manifestat critic la adresa Puterii – așa cum ar trebui să fie permis în orice societate democratică -, folosind etichete de genul “trădător” sau “dușman al statului”, aceasta este o tactică de tip fascist, de neacceptat. Orice mesaj, orice mail care încearcă să transmită acest mesaj este, pentru mine, de neacceptat” – a declarat Roberta Metsola pentru Ziare.com
Potrivit Ziare.com, Roberta Metsola a primit si ea, ca toti membrii Comisiei LIBE, un mesaj care o indeamna sa respinga candidatura lui Kovesi, venit chiar de la un europarlamentar roman, din PSD.