Val de furtuni în mai multe țări europene. Au fost inundații și vijelii în Italia, Austria și vestul Sloveniei. Între timp, Grecia se confruntă cu cel mai mare incendiu înregistrat vreodată în Uniunea Europeană.
Ciclonul Poppea a lovit Italia cu ruperi de nori, alunecări de teren şi grindină de dimensiunea unei mingi de tenis, care a spart parbrize şi a afectat caroseriile maşinilor în sudul țării, iar acum afectează în special regiunile de nord-est şi zonele de coastă din vestul peninsulei.
În Sardinia au fost vijelii şi valuri de până la 7 metri înălţime. La Genova, mai multi șoferi au ramas blocați în mașini, într-un tunel inundat. La Veneţia, a fost activat sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor: o reţea de zeci de ecluze instalate la trei intrări în laguna Veneţiei, pentru a bloca mareea înaltă.
În Mallorca si Insulele Baleare vantul a suflat cu rafale de 120 de kilometri pe oră.
În Austria, ploile torențiale au provocat viituri cu noroi care au distrus drumuri si poduri în Tirol. Câteva sate au rămas izolate, iar localnicilor le-au fost trimise apă și alimente cu ajutorul elicopterelor.
„Am primit peste 400 de alerte, 200 de operațiuni sunt în curs. 4.000 de pompieri au fost mobilizați”, a anunțat guvernatorul regiunii.
Slovenia a fost lovită de grindină, iar rafalele de vânt au depășit 100 de kilometri pe oră. Sute de locuitori din vestul țării și-au abandonat locuințele, dupa ce regiunea a fost inundată.
Grecia se cofruntă cu cel mai mare incendiu înregistrat vreodată în UE
Între timp, pompierii greci încearcă pentru cea de-a 11-a zi consecutivă să stingă un incendiu care devastează un parc din nord-estul ţării, inclus în reţeaua europeană „Natura 2000”, cunoscut pentru faptul că adăposteşte numeroase păsări de pradă.
Potrivit lui Balazs Ujvari, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Grecia se confruntă cu „cel mai mare incendiu înregistrat vreodată în Uniunea Europeană. 11 avioane şi un elicopter din flota europeană au fost trimise pentru a ajuta Grecia să lupte împotriva flăcărilor în Parcul Naţional Dadia, alături de 407 pompieri”.
Focul se întinde pe un front cu o lungime de aproape 10 kilometri şi arde necontrolat, au anunțat pompierii eleni.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Ministerul Agriculturii anunță o nouă schemă de ajutor pentru femieri | AUDIO