Confidenţialitate

Europa FM este în continuare cel mai ascultat radio privat în orașele țării

Europa FM este în continuare cel mai ascultat radio privat în orașele țării

Europa FM este cel mai ascultat radio privat în orașele țării, confirmându-și poziția de lider în clasamentul cotei de piață. Românii își petrec, în medie, 3 ore pe zi pe frecvențele postului nostru de radio, potrivit ultimului Studiu de Audiență Radio desfășurat în perioada 27 aprilie – 16 august 2020.

Aproape un milion de români își încep dimineața cu prietenii alături de Vlad Petreanu, George Zafiu și Luca Pastia, cu 70 de mii mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Deșteptarea este, de altfel, cea mai ascultată emisiune matinală în orașele țării în rândul stațiilor private, cu o cotă de piață de 12,2%. În București, matinalul Europa FM are cea mai mare creștere a cotei de piață între stațiile private – 100.000 de bucureșteni aleg să își înceapă ziua cu Europa FM.

Europa Express adună încă 100.000 de ascultători din toată țara, față de aceeași perioadă a anului trecut. Programul lui Sorin Niculescu este cel mai ascultat în orașele țării, cu o cotă de piață de 12,2%.

Jurnalul de prânz Europa FM este cea mai ascultată ediție de știri a orei respective în orașele țării, iar România în direct este lider de audiență la nivel național, cu o cotă de piață de 11,1% – aproape 450.000 de ascultători participă zilnic la dezbaterile propuse în direct de Cătălin Striblea.
Emisiunea Drum cu prioritate, cu Radu Constantinescu, adună pe frecvențele Europa FM aproape 800.000 de români în fiecare zi. Iar în Clubul de Seară intră, alături de Toader Păun, aproape 300.000 de români.

În medie, aproape 500.000 de români își petrec weekendurile alături de Alex Grecu și Petru Stratulat. Iar duminica, Antrenorul Părinților cu Mirela Retegan si emisiunea de reportaje Lumea Europa FM sunt lider de audiență la nivel național.