Tot mai mulţi lideri occidentali fac apel la negocieri cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic şi a pune capăt războiului civil din Siria, relatează Euronews în pagina electronică.
Conflictele violente din această țară determină mii de oameni să fugă spre Europa.
Ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, a declarat marţi că Occidentul ar trebui să îi implice pe Bashar al-Assad şi aliaţii săi, Iranul şi Rusia, în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic.
Preşedintele austriac, Heinz Fischer, s-a întâlnit chiar cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, la Teheran, devenind primul lider din Uniunea Europeană care vizitează Iranul după mai mult de zece ani.
Și Ministrul spaniol de Externe a declarat marţi că negocierile cu Assad sunt esenţiale pentru un armistiţiu în Siria.
Europa şi Statele Unite afirmă de mult timp că Assad trebuie să renunţe la putere pentru ca în Siria să fie pace.
Ministrul rus de Externe a declarat că Uniunea Europeană este de vină pentru numărul mare de refugiaţi care vin pe teritoriul său.
“Pentru a se face dreptate, trebuie ca acele ţări care au declanşat conflictele să-şi asume responsabilităţile şi să ofere ajutor umanitar victimelor”, a afirmat Serghei Lavrov.